Publicat: Iunie 2026 | Categorie: Drept Penal | Autor: Cabinet de Avocat Cosmin Monac
Înalta Curte de Casație și Justiție a clarificat o problemă importantă pentru practica penală.
Poate răspunde pentru mărturie mincinoasă un martor care refuză să dea declarații?
Prin Decizia nr. 54 din 23 martie 2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 384 din 7 mai 2026, ÎCCJ a răspuns afirmativ, dar numai în anumite condiții. Hotărârea privește interpretarea art. 273 din Codul penal și are efect obligatoriu de la publicarea în Monitorul Oficial.
Ce a decis ÎCCJ prin Decizia nr. 54/2026
Sesizarea a fost formulată de Curtea de Apel București, Secția I penală, în dosarul nr. 11.935/3/2024. Instanța a cerut ÎCCJ să stabilească dacă refuzul unei persoane citate ca martor, înainte sau după depunerea jurământului, poate întruni elementele infracțiunii de mărturie mincinoasă.
ÎCCJ a stabilit că răspunsul este da, atunci când sunt îndeplinite mai multe condiții.
Martorul poate intra în sfera infracțiunii de mărturie mincinoasă dacă:
- a fost citat în calitate de martor într-un proces penal;
- organul judiciar i-a adus la cunoștință faptele sau împrejurările pentru care urmează să fie audiat;
- i-au fost explicate obligațiile procesuale;
- refuză să dea declarații, înainte sau după jurământ ori declarația solemnă;
- nu se află într-un caz legal care îi permite să refuze audierea.
Această soluție arată că mărturia mincinoasă nu se limitează la declarații false. În anumite situații, și tăcerea nejustificată a martorului poate atrage răspunderea penală.
De ce contează această decizie?
Până la această hotărâre, practica putea ridica o întrebare dificilă. Dacă martorul spune ceva fals, situația intră ușor în sfera art. 273 Cod penal. Dar dacă martorul nu spune nimic?
ÎCCJ a analizat sensul expresiei „nu spune tot ce știe”. Instanța supremă a reținut că refuzul de a fi audiat poate echivala cu o omisiune relevantă penal, atunci când martorul nu are un drept legal de a refuza.
Astfel, decizia pune accent pe conduita completă a martorului. Nu contează doar dacă acesta minte activ. Contează și dacă ascunde total informațiile pe care legea îl obligă să le comunice.
Exemplu practic
O persoană este citată ca martor într-un dosar penal.
Judecătorul îi explică obiectul audierii. Martorul află clar pentru ce fapte este întrebat.
I se explică obligațiile legale. Nu invocă un drept legal de refuz.
Totuși, spune că nu dorește să dea nicio declarație.
După Decizia nr. 54/2026, această conduită poate fi analizată ca posibilă mărturie mincinoasă, în varianta omisivă.
Situația se schimbă dacă martorul are un motiv legal pentru refuz. De exemplu, dacă răspunsul l-ar expune riscului de autoincriminare sau dacă intră într-o categorie protejată de Codul de procedură penală.
Când martorul poate refuza să declare
ÎCCJ nu a spus că orice refuz atrage răspunderea penală. Dimpotrivă, hotărârea păstrează limitele prevăzute de lege.
Decizia menționează expres cazurile prevăzute de art. 116 alin. 3, art. 117 alin. 1 și art. 118 din Codul de procedură penală. Dacă martorul se află într-una dintre aceste situații, refuzul său poate fi justificat.
Cele mai importante exemple sunt:
- situațiile în care persoana are un drept legal de a refuza audierea, din cauza relației cu suspectul sau inculpatul;
- situațiile în care declarația ar putea conduce la propria incriminare;
- situațiile în care legea oferă o protecție expresă martorului.
Aceste limite sunt importante. Ele protejează dreptul la apărare, dreptul la tăcere și garanția împotriva autoincriminării.
Diferența dintre refuz justificat și refuz nejustificat
Cheia deciziei stă în această diferență.
| Refuzul justificat | Legea îi permite martorului să nu declare. În acest caz, tăcerea nu poate fi tratată automat ca faptă penală. |
| Refuzul nejustificat | Martorul are obligația de a declara, dar refuză fără un temei legal. În această situație, ÎCCJ arată că pot fi întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă. |
Această diferență va conta în fiecare dosar. Organul judiciar trebuie să verifice dacă martorul a primit explicațiile necesare și dacă refuzul său are o bază legală.
Ce obligații are martorul într-un proces penal
Martorul nu are doar rol formal. El contribuie la aflarea adevărului într-o cauză penală:
- Înainte de audiere, organul judiciar trebuie să îi explice drepturile și obligațiile
- Martorul trebuie să știe pentru ce este audiat.
- Trebuie să înțeleagă consecințele legale ale declarației sale
- Trebuie să știe și când poate refuza să răspundă.
După aceste explicații, conduita martorului devine relevantă. Dacă refuză fără motiv legal, riscul penal crește.
De ce Decizia nr. 54/2026 este importantă pentru avocați și justițiabili
Pentru avocați, decizia oferă un reper clar în dosarele penale. Apărarea trebuie să verifice atent cum s-a desfășurat audierea. Contează dacă martorului i-au fost aduse la cunoștință faptele vizate. Contează dacă i-au fost explicate obligațiile. Contează dacă acesta a invocat un drept legal de refuz.
Pentru persoanele citate ca martori, decizia transmite un mesaj practic. Prezența în fața organului judiciar nu este suficientă. Martorul trebuie să trateze audierea cu atenție. Refuzul de a declara nu trebuie folosit fără analiză juridică.
Pentru instanțe, decizia reduce riscul unor soluții neunitare. Hotărârea este obligatorie și va ghida interpretarea art. 273 din Codul penal în situații similare.
CE TREBUIE RETINUT
Decizia nr. 54/2026 a ÎCCJ stabilește că refuzul martorului de a da declarații poate constitui mărturie mincinoasă, dacă martorul a fost informat corect, are obligația de a declara și nu se află într-un caz legal de refuz.
Această soluție nu elimină dreptul la tăcere. Nu elimină protecția împotriva autoincriminării. Nu elimină dreptul anumitor persoane de a refuza audierea. Ea sancționează refuzul nejustificat, atunci când legea impune martorului să coopereze cu organul judiciar.
Pentru consultanță în cauze penale care implică audierea martorilor sau acuzații de mărturie mincinoasă, ne puteți contacta pentru o evaluare juridică contadaptată situației concrete.
