Incepând din mai 2021, firmele și profesioniștii care sunt obligați, conform legislației prevenirii spălării banilor, să raporteze tranzacțiile suspecte și tranzacțiile în numerar de la 10.000 euro în sus vor folosi modele noi de documente. Documentele au fost publicate aseară de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), deși acestea ar fi trebuit să apară încă din 2019.
Concret, Ordinul ONPCSB 14/2021 a apărut aseară, însă va intra efectiv în vigoare după 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, adică în data de 17 mai 2021. Actul normativ cuprinde patru modele de rapoarte care trebuie transmise la ONPCSB și instrucțiuni de completare pentru ele.
1. Raportul de tranzacții suspecte (pentru entități bancare și nonbancare). Conform Legii 129/2019, firmele și profesioniști considerați entități raportoare sunt obligați să trimită un raport la Oficiu dacă știu sau suspectează că bunurile dintr-o tranzacție provin din săvârșirea de infracțiuni sau că persoana implicată nu-i cine pretinde a fi. De asemenea, mai trebuie raportate tranzacțiile suspecte și dacă informațiile deținute pot folosi autorităților la prevenirea și combaterea spălării banilor sau în orice situații în care există anomalii cu privire la clienți.
2. Raportul de tranzacții cu numerar de minimum 10.000 de euro (pentru entități bancare și nonbancare). Entitățile raportoare sunt, de asemenea, obligate să raporteze la Oficiu tranzacțiile în numerar de minimum 10.000 de euro (în lei sau în valută), echivalent în lei, inclusiv operațiunile care au o legătură între ele. În situația în care tranzacția se face prin intermediul unei bănci, atunci acesteia îi revine obligația de raportare.
3. Raportul de transferuri externe (pentru entități bancare și nonbancare). În acest caz, este vorba de o obligație pe care o au instituțiile de credit și instituțiile financiare, care trebuie să transmită rapoarte privind transferurile externe în și din conturi, în lei sau în valută, a căror limită minimă este tot echivalentul în lei a 10.000 de euro. Inclusiv operațiunile care au o legătură între ele, mai este subliniat în legea amintită.
4. Raportul privind transferurile de fonduri pentru activitatea de remitere de bani. În fine, al patrulea model de document oficializat de autorități se referă la faptul că, pentru remiterea de bani, entitățile raportoare trebuie să transmită la ONPCSB rapoarte privind transferurile de fonduri de minimum 2.000 de euro, echivalent în lei.
Raportul privind tranzacțiile suspecte trebuie transmis autorităților de îndată, conform legii, adică înainte de a face orice tranzacție pentru clientul în legătură cu care există suspiciuni. Celelalte rapoarte trebuie transmise la ONPCSB în trei zile lucrătoare de la momentul efectuării tranzacției.
În mod normal, Legea 129/2019 prevede că modelele rapoartelor amintite mai sus ar fi trebuit să apară în Monitorul Oficial încă din toamna anului 2019. Însă ONPCSB a venit cu ele abia acum. Totuși, asta nu înseamnă că până acum nu s-a raportat nicio tranzacție. Raportările s-au făcut în baza modelelor stabilite de vechea legislație a prevenirii și combaterii spălării banilor.
În vara lui 2019, Legea 129/2019 a înlocuit vechiul cadru legal al prevenirii și combaterii spălării banilor și a venit cu unele obligații noi pentru companii, printre care se numără cea de a declara beneficiarii reali.
Entitățile raportoare sunt considerate, în mare, instituțiile de credit, instituțiile financiare, furnizorii de servicii de jocuri de noroc, auditorii, experții contabili și contabilii autorizați, evaluatorii autorizați, consultanții fiscali, notarii publici, avocații, executorii judecătorești, furnizorii de servicii pentru societăți, agenții și dezvoltatorii imobiliari, precum și alte persoane care, în calitate de profesioniști, comercializează bunuri (în măsura în care efectuează tranzacții în numerar de minimum 10.000 de euro, echivalent în lei).